Friday, December 6Cereri publicitate la [email protected]
Shadow

Obiective turistice Constanta. Top 50 locuri de vizitat

Obiective turistice Constanta – Ghid complet. Top 50 locuri de vizitat in cateva zile pe malul marii.

Orasul Constanta este o destinatie preferata de multi romani in sezonul estival, insa dincolo de plaje, faleza sau delfinariu, va invitam sa descoperiti adevaratul potential turistic al fostului oras antic Tomis.

Constanta ofera o multime de obiective turistice pentru turistii dornici sa cunoasca istoria orasului, pornind de la monumentele arheologice antice, din epoca greaca sau romano-bizantina, pana la muzee, palate, case istorice, statui si monumente.

Desi multe din aceste locuri de vizitat nu sunt in cea mai buna stare, asa cum ar merita un oras precum Constanta, merita sa incercam crearea unui ghid cat mai complet posibil. Stim ca nu vom putea cuprinde toate casele istorice, insa va invitam sa le descoperiti si voi, prin plimbarile pe marile bulevarde din zona peninsulei.

Monumente arheologice antice – Cele mai importante obiective turistice din Constanta

Monumentele antice ale Constantei nu sunt puse in valoare asa cum ar trebui, din pacate, cu mici exceptii. Au fost descoperite ruine ale vechii Cetati Tomis, portiuni de zid de incinta, porti de intrare, fundatii ale unor bazilici sau ale unor constructii urbane. Nici documentarea pentru acest articol nu a decurs usor, insa va vom prezenta ce am reusit sa deslusim si noi.

Ruinele vechi de peste 1700 de ani reprezinta cel mai valoros patrimoniu al orasului si ar trebui sa fie incluse primele in turul obiectivelor turistice din Constanta.

Cartierul antic Tomis

Fragmentele cartierului antic al Cetatii Tomis pot fi vazute langa Catedrala Arhiepiscopale “Sfintii Apostoli Petru si Pavel”.
Perimetrul a fost cercetat in patru randuri, incepand cu 1971, de catre specialisti ai Muzeului de Istorie si Arheologie Constanta, rezultand 12 straturi arheologice. Complexul arheologic a fost afectat de lucrarile efectuate la construirea parcului, fiind distruse urmele bizantine din secolul IV si V.
Totusi, celelalte straturi au putut fi analizate reiesind ca aici s-a locuit inclusiv in epoca Hallstatt, care coincide cu intervalul 1200-500 i.Hr.

Cartierul Antic Tomis - Obiective turistice Constanta
Foto: simplyconstanta.ro

Zidul de incinta si ruinele din Parcul Arheologic al Primariei

In Parcul Arheologic, cunoscut si ca Parcul Primariei exista o portiune din zidul de incinta al Cetatii Tomis, dar si multe exponate antice, cu explicatii, totul intr-un muzeu in aer liber. Zidul dateaza din perioada 270-280 si a fost refacut in secolul al VI-lea.

Situat de-a lungul actualului Bulevard Ferdinand, zidul facea parte din fortificatiile zonei de nord a Cetatii Tomis, unde inchidea accesul catre peninsula.

Primele cercetari ale fragmentelor de zid au fost efectuate de catre Vasile Parvan, in campaniile arheologice din perioada 1915-1916.

Zidul a devenit inutilizabil la sfarsitul secolului al VI-lea, din cauza deselor incursiuni ale avarilor si slavilor.

Zidul de incinta al Cetatii Tomis - Locuri de vizitat in Constanta
Foto: turistulliber.ro

Turnul Macelarilor

Din ce am reusit sa aflam, Turnul Macelarilor a fost descoperit in aceeasi perioada cu zidul de incinta, in campania arheologica a lui Vasile Parvan realizata intre 1914 si 1916. In prezent, turnul aflat in partea de NV a Parcului Arheologic din Constanta, nu este valorificat la adevarata valoare.

Turnul Macelarilor- Cetatea Tomis - Obiective turistice in Constanta
Foto:nicelocal.ro

Bazilica Crestina din epoca romano-bizantina

Basilica paleocrestina din Constanta dateaza de 17 secole si a fost descoperita intamplator, in curtea Colegiului Mihai Eminescu, in anul 1962, cand au inceput lucrarile pentru un corp nou de cladire.
Din basilica mai exista cateva ziduri, o cripta dreptunghiulara, cu tavan boltit si o pictura de pe zidurile criptei, considerata cea mai veche pictura crestina din Impreiul Roman. Potrivit istoricilor, basilica era Episcopia Tomisului, si se afla in centrul cetatii.
In 2021 a fost aprobat un plan de restaurare si punere in valoare a monumentului istoric.

Bazilica episcopala antica din Constanta
Foto: basilica.ro

Amfiteatrul Roman

Inaintea Revolutiei din 89 in timpul lucrarilor la ridicarea unui hotel pe strada Mircea cel Batran, deasupra actualei plaje Modern, au fost descoperite vestigiile unui amfiteatru roman ce dateaza din secolele II-III. Au putut fi identificate poarta intrarii principale, parti ale arenei si o piatra funerara a unui gladiator care ar fi luptat aici, Scirtus Dacensis.

In acelasi loc si cu acelasi prilej au fost descoperite si ruinele unei bazilici episcopale. Ambele monumente antice au fost oarecum pastrate in noua constructie. Probabil ar putea fi vizitate la cerere, nefiind incluse in circuitul turistic, desi ar putea reprezenta unele dintre cele mai importante obiective turistice ale Constantei.

Amfiteatrul Roman - Constanta obiective turistice

Bazilica Episcopala

Descoperite in aceeasi perioada cu ruinele Amfiteatrului Roman, ramasitelei bazilicii episcopale se afla tot in subsolurile Hotelului Ibis si nu sunt incluse in circuitul turistic. Initial, bazilica avea dimensiunile de aproximativ 54×24 m si ar data din secolele V-VI. La nivelul fundatiilor zidul are grosimea de 1,25m, interiorul este format din 3 nave si 2 siruri de coloane iar constructia anexa legata de corpul principal al bazilicii este compusa din trei incaperi succesive lipite la zidul de nord.

Foto:bazilica.ro

Poarta mare a cetatii

Construită la sf. sec. al lll-lea d.Hr., este unul dintre cele mai importante vestigii ale cetății antice Tomis. Descoperită inițial în 1933 de către Scarlat Lambrino, a fost uitată pînă în 1987, cînd a fost redescoperită cu ocazia săpării fundației unui bloc ce urma să se construiască aici. Este de dimensiuni foarte mari: lățimea totală are 31 m, calea de acces lată de 10 m, iar pavajul este din lespezi de piatră de aproape 1 m.p. Are două turnuri în formă de U. Poarta nu a beneficiat de lucrări de conservare, nu este amenajată spre vizitare și nici măcar nu este îngrijită

Foto: ziuaconstanta.ro

Edificiul Roman cu Mozaic

Amplasat in Piata Ovidiu, Muzeul Edificiul Roman cu Mozaic este unul dintre cele mai importante din Constanta. Biletul de acces se procura de la Muzeul de Istorie, aflat la cativa pasi.

Expozitia din interiorul cladirii degradate adaposteste multe obiecte gasite in magaziile edificiului precum ancore, lingouri, greutati, amfore, statuete, colectii de opaite, placaje de marmura si altele.

Se presupune ca in vremea sa de glorie, edificiul ar fi reprezentat cea mai mare constructie de acest din Imperiul Roman. A fost descoperit in 1959, in timpul unor lucrari din Piata Ovidiu iar astazi poate fi vizitat partial, fiind in stare de degradare. Accesul in interiorul muzeului se face dinspre Piata Ovidiu, insa frumusetea exterioara a edificiului poate fi admirata de pe cealalta latura, dinspre Parcul Carol I.

Locuri de vizitat in Constanta - Edificiul Roman cu Mozaic
Foto: izi.travel

Termele Romane

Situate la aproximativ 150 de m sud-est de Edificul Roman cu Mozaic, in Parcul Carol I, intre Strazile Termele Romane si Ovidiu, Termele au fost realizate in secolele III-VI, in aceeasi perioada cu Eidificul Roman. Din fostele bai pardosite cu placi de marmura alba, astazi pot fi admirate doar ruine.

Locuri de vizitat in Constanta - Termele Romane
Foto: obiectiveturisticeconstanta.blogspot.ro

Muzee

Cazinoul – Top obiective turistice Constanta

Construit în anul 1910, Cazinoul din Constanța este o clădire impresionantă în stil Art Nouveau, situată la malul mării. Este cladirea cea mai emblematica a orasului, si unul dintre cele mai importante locuri de vizitat in Constanta, un adevarat simbol.

Cazinoul a fost ridicat pe locul unei alte constructii din lemn, care gazduia spectacole de teatru, baluri si alte activitati pentru turisti. Dupa o furtuna, vechea constructie este partial distrusa si se decide demolarea acesteia pentru a ridica o cladire impresionanta, ca in marile orase europene.


Lucrarile incep dupa planurile arhitectului Petre Antonescu insa dupa ridicarea fundatiei, autoritatile decid modificarea proiectului si ii incredinteaza noul proiect, arhitectului de origine franceza Daniel Renard.
Primele lucrari de restaurare au avut loc in 1934 si 1986, insa cladirea s-a degradat treptat dupa anii 2000.
Astazi, Cazinoul este in plin proces de restaurare, un proces care s-a prelungit pana in 2024 si care va reda gloria simbolului Constantei.

Constanta obiective turistice - Casinoul
Foto: romania-insider.com

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie

Fondat în 1878 este unul dintre cele mai vechi muzee din România. Clădirea muzeului a fost construită între anii 1926 și 1928 în stil neoclasic. Muzeul găzduiește o colecție vastă de artefacte istorice și arheologice, inclusiv piese din epoca preistorică, antichitatea greco-romană și evul mediu si reprezinta cel mai important muzeu al orasului si al Dobrogei.

Inclusiv piata din fata muzeului este plina de exponate antice, alcatuind un adevarat muzeu in aer liber.

Daca ar fi sa alcatuim un top 3 al locurilor de vizitat in Constanta, am include cu siguranta Muzeul de Istorie si Arheologie.

Locuri de vizitat in Constanta - Muzeul de Istorie si Arheologie
Foto: locuridinromania.ro

Muzeul Marinei Romane

Fondat in 1968, Muzeul Marinei este dedicat istoriei navale romanesti si este unicat in tara. Cladirea care gazduieste muzeul a fost ridicata intre 1907-1912 in stil neoclasic, cu scopul de a depozita lemne pentru Marina Romana.

In expozitia permanenta se regasesc nave, echipamente și uniforme militare, hărți, documente și fotografii. instrumente de nagivatie, obiecte legate de marina, aeronave si motoare.

Constanta obiective turistice - Muzeul Marinei
Foto: muzeulmarinei.ro

Muzeul de Artă Contemporana

Amplasat la intersecţia bulevardului Tomis cu bulevardul Ferdinand, Muzeul de Artă Constanţa este al doilea cel mai valoros muzeu de acest fel din România. Instituţia este găzduită de un imobil ridicat in 1895, dupa planurile arhitectului Ion Socolescu. Cladirea a fost construita pentru a deservi o scoala, insa in timpul Primului Razboi Mondial a devenit sediul comandamentului armatei germane.

Expozitia cuprinde lucrari ale pictorilor romani faimosi precum Theodor Aman, Nicolae Grigorescu, Tonitza, Theodora Pallady, Stefan Luchian dar si a unor artisti straini.

Vizitarea muzeului ar trebui sa includa si Muzeionul, o sala aflata in subsol, aceasta fiind una dintre bazilicile antice ale Tomisului.

Muzeul de Arta Contemporana - Locuri de vizitat in Constanta
Foto: vatra-mcp.ro

Muzeul de Arta Populara

Cladirea de pe B-dul Tomis nr.32, care gazduieste Muzeul de Arta Populara ,dateaza din 1893 fiind construita in stil neoromanesc cu influente gotice, dupa planurile arhitectului Ion Socolescu.

Aici a fost sediul primei Primarii a orasului Constanta, ulterior posta, apoi transformata in muzeu in anii 70.
Colectia muzeala cuprinde obiecte de arta populara diversa, din toate zonele geografice si include: ceramica, icoane pe lemn si sticla, port popular, tesaturi si textile, podoabe si obiecte de uz gospodaresc.

Muzeul de arta populara - Locuri de vazut in Constanta
Foto: ziuadeconstanta.ro

Muzeul de sculptura Ion Jalea

Muzeul de Sculptura a luat nastere in 1968, odata cu donatiile artistului plastic Ion Jalea.
Cladirea in care este gazduit muzeul este monument istoric si a fost ridicata in stil neoromanesc, intre 1919 si 1920, dupa planurile arhitectului Victor Stephanescu.
In fata muzeului se poate admira una dintre cele mai mari opere ale sale, numita “Arcas odihnindu-se”.

Muzeul de sculptura Ion Jalea - Muzee in Constanta
Foto: cugetliber.ro

Muzeul de Științele Naturii – Delfinariu

Inaugurat in 1972, Delfinariul face parte din complexul Muzeal de Stiinte ale Naturii, si se afla la intersectia Bulevardului Mamaia cu Strada Soveja.
In momentul inaugurarii a fost primul muzeu de acest gen din Romania si din sud-estul Europei.
Este una dintre atractiile preferate de turisti, in special in sezonul estival.
Printre protagonistii spectacolelor pe care le pot urmarii turistii se numara delfini, lei de mare si pinguini.

Delfinariu Constanta - Locuri de vazut in vacanta de vara
Foto: delfinariu.ro

Palate si case vechi

Dupa alipirea Dobrogeai la Regatul Romaniei, Constanta a inflorit, aici fiind ridicate zeci de vile proprietati private sau sedii de institutii, in special in timpul domniei Regelui Carol I. Astazi multe dintre aceste vile pot fi admirate doar pe dinafara insa merita sa le mentionam in aceasta lista, cu toate ca nu vom putea include toate casele istorice din oras. Pentru a descoperi si alte case istorice pe care le-am omis, plimbati-va prin centrul vechi, pe stradutele adiacente, pe Bulevardele Ferdinand sau Regina Elisabeta, si descoperiti la pas toate bijuteriile arhitecturale ale Constantei.

Bursa Veche

Realizata in stil neoclasic, intre 1905-1910, dupa planurile arhitectului Victor Stephanescu, Bursa Veche este o bijuterie arhitecturala. Astazi, aflata in administratia portului, cladirea se prezinta in conditii decente, gazduind sediile unor birouri portuare si al Politiei de frontiera. Poate fi vazuta in zona Portului Constanta, langa Silozurile Anghel Saligny si Uzina Electrica veche.

Bursa Veche - Constanta obiective turistice

Casa cu Lei

Construita intre 1895 si 1898, dupa planurile arhitectului roman Ion Berindei, Casa cu Lei a apartinut unui bogat negustor armean. Desi initial nu s-a cunoscut arhitectul, acesta a fost identificat datorita leilor prezenti pe fatada cladirii, un semn distinctiv al arhitectului.

Aici a locuit si un magistrat, iar in perioada interbelica a fost sediul Bancii Marmorosch, pentru ca ulterior sa revina in familia armeanului. Dupa razboi s-au plimbat mai multi chiriasi, a functionat un restaurant iar acum este proprietate privata aflata in stare de degradare.

Casa cu lei - Obiective turistice Constanta - case si palate vechi
Foto: turistulliberro

Palatul Arhiepiscopal

Constructia palatului a inceput in 1925, dupa planurile arhitectului Ion D. Enescu, insa a fost finalizat tocmai in 1932. Construit in stil neobizantin, pe patru nivele, palatul are doua fatade impunatoare, iar la parter are ancadramentele ferestrelor construite in stil neoromanesc.
Intre 1957 si 1977 gazduieste Muzeul de Arheologie, apoi Biblioteca Judeteana, pentru ca in vremurile noastre sa redevina resedinta Arhiepiscopiei Tomisului.

Palatul Arhiepiscopal - Obiective turistice Constanta
Foto: travellerinromania.com

Casa Pilescu

Casa a fost construita in 1903 si imbina elemente din stilurile neoclasic, rococo si Art Nouveau. Aici a locuit Nicolae Pilescu, cel care a si ridicat frumoasa cladire. De-a lungul timpului aici a fost si sediul Bancii Cerealistilor, in prezent fiind resedinta arhiepiscopala.

Foto: audiotravelguide.ro

Casa Aleon

Casa a fost construita intre 1882 si 1884, in stil neoclasic, pentru bancherul francez Jean Gerard Amedee Alleon, dupa planurile arhitectului grec Pelopidas Couppa, solicitat de la Constantinopol. Are o construcţie în stil eclectic cu elemente victoriene şi de gotic veneţian, şi cuprinde demisol, mezanin, etaj şi o mansardă parţială.
Stilul principal care se remarca este cel eclectic, cu elemente gotice venetiene dar si elemente inspirate din casele victoriene.
Candva una dintre cele mai frumoase case din Constanta, astazi Casa Alleon se afla in stare de degradare si poate fi vazuta pe Strada Rosetti la nr.7.

Casa Alleon - Constanta Obiective turistice
Foto: patrimoniuldobrogean.ro

Casa Manicatide

Casa Manicatide, situata astazi pe Strada Nicolae Titulescu nr.36, in zona Peninsulei, a fost ridicata in 1899 fiind resedinta lui Take Manicatide, membru al Partidului Conservator, Presedinte al Camerei de Comert Constanta. A fost proiectata de catre arhitectul H.N. Mangoianu, in stil eclectic si neoclasic, cu subsol, parte si etaj superior. Casa a fost nationalizata in 1948, devenind succesiv, sediul Fortelor de Munca, sediu al corpului de control al Primariei sau sediu AJOFM Constanta.
Casa s-a degradat si in cele din urma a fost scoasa la vanzare, astazi avand un alt proprietar.

Palatul Regal, azi Tribunal.

Cladirea in care astazi se afla Tribunalul Constanta a fost ridicata intre 1904 si 1906, ca resedinta de vara a familiei regale. Palatul Regal din Constanta a intrat in administrarea Ministerului Justitiei in 1922.
Fiind in stare de degradare, a fost restaurat la inceputul anilor 2000.

Avand in vedere ca aceasta era resedinta de vara a familiei regale, consideram ca este unul din obiectivele turistice ale Constantei care ar trebui promovat mai bine.

Palatul Regal din Constanta - Top obiective turistice
Foto: vatra-mcp.ro

Casa Armatei – Fosta prefectura

Constructia Palatului Administrativ a inceput in 1903, in prezenta ministrului Dimitrie Sturza si a altor personalitati ale epocii. Ziua in care a fost pusa piatra de temelie coincide cu ziua in care au inceput lucrarile la primul bulevard al orasului, Bulevardul Elisabeta.
Construita dupla planurile arhitectului Daniel Renard, care a incercat sa insufle aerul de belle epoque, cladirea a fost terminata in 1906. Incepand cu 1949 este sediul Cercului Militar Constanta.

Foto: audiotravelguide.ro

Vila Constantinidi

Casa a apartinut farmacistului grec Constantinidis si a fost ridicata in 1905 in stil art nouveau. Inspiratia pentru construirea acestei case deosebite a venit de la stilul statiei de metrou Karlsplats din Viena cat si de la Palatul Municipal din Praga.

Vila Constantinidi este situata pe Strada Mihail Kogalniceanu si este una din zecile de case grecesti din Constanta veche.
In prezent, in cladire functioneaza o ramura a Inspectoratului Scolar Judetean Constanta.

Casa Zottu

Casa Zottu este situata pe Bulevardul Regina Elisabeta , in imediata apropiere a Falezei si a Cazinoului. A fost ridicata intre 1890 si 1904, in stil eclectic cu decoratii rococo.

Juristul Gheorghe Zottu, primul proprietar al casei, era un personaj de seama al epocii, ajungand si presedinte al Tribunalului Constanta.
Casa a fost si sediu al Consulatului Lituaniei in 1928, trecand apoi in posesia Societatii de Asigurari Steaua Romana. Astazi este sediul unei banci.

Foto: destepti.ro

Vila Sutu

Construita in stil maur, in 1899, dupa planurile arhitectului Grigore Cerchez, Vila Sutu a fost prima casa ridicata pe malul marii. Proprietarul casei, Mihail C. Sutu, nepot al domnitorului Tarii Romanesti si a Moldovei, Mihai Sutu, a avut o cariera in administratie publica, fiind consilier la INalta Curte de Conturi, guvernator al Bancii Nationale sau Ministru al Domeniilor.

Amplasarea sa pe un promontoriu stancos a facut posibila construirea unei asemenea case impunatoare.

Desi nu este inclusa in circuitul turistic, in 2021, dupa 20 de ani, casa a putu fi vizitata in cadrul expozitiei “One Night Gallery Love Rizi”.

Vila Sutu  - Obiective turistice in Constanta
Foto: g4media.ro

Casa Cotula

Situata in zona veche a orasului, pe Strada Ion Theodorescu Valahu, in Peninsula, Casa Cotula a fost ridicata in 1904, in stil eclectic cu elemente neoclasice. Numele i se trage de la primul proprietar, Adam Cotula, la acea vreme demnitar al Comisariatului Romaniei la Constantinopol. Initial casa avea vedere la mare, insa constructiile ulterioare i-au rapit privelistea.

Casa Lascovar

Situata pe Strada Cristea Georgescu, casa poarta numele primului proprietar, antreprenorul Francisc Lescovar si fost construita intre 1913 si 1914. Fracisc Lescovar a fost unul dintre membrii marcanti ai constructorilor din Constanta, contribuind din plin la dezvoltarea orasului.

De numele sau se leaga si construirea Palatului Regal din Constanta. Pentru constructia casei sale, in stilul eclectic, cu elemente neoclasice si art nouveau, acesta a colaborat cu arhitectul E.P.Goue.

Casa Lescovar - Obiective turistice Constanta
Foto: sothebysrealty.ro

Comandamentul Marinei

Cladirea in care se afla astazi Comandamentul Marinei Militare, a fost construita intre 1879 si 1881, in stil neoclasic, dupa planurile arhitectului Alexandru Orascu. Pana la sfarsitul anilor 30 a fost hotel, apoi fiind preluata de Cercul Militar. Devine sediul Comandamentului Marinei in 1978 si 4 ani mai tarziu trece printr-un proces de restaurare.

COmandamentul Marinei - Obiective turistice de vazut in Constanta
Foto: patrimoniuldobrogean.ro

Plaje, portul si farurile

Farul Genovez

Construit în anul 1860, Farul Genovez este o construcție impresionantă în stil neoclasic, situată la capătul sudic al peninsulei Constanța. A fost construit pentru a ghida navele în portul orașului, iar astăzi poate fi vizitat de turiști. Farul, care a are o inaltime de 12 metri, a fost ridicat intre 1858 si 1860, si a functionat timp de 53 de ani. Exista mai multe teorii despre originea numelui. Fie a fost ridicat de genovezi in secolul al XIII-lea fie otomanii l-au numit “Genevis Calee” (Cetate genoveza). Cert este ca farul, asa cum este astazi, a fost ridicat dupa jumatatea secolului al XIX-lea, de catre inginerul francez de origine armeana, Artin Aslan.

Obiective turistice constanta - Farul Genovez
Foto: hotnews.ro

Farul Carol I

Constructia farului a fost finalizata in 1909 si a devenit rapid unul din simbolurile orasului Constanta. A inlocuit functional Farul Genovez in 1913 si a functionat pana in 1961. Efigiile au fost distrue de comunisti insa la reabilitarea din 1996 au fost refacute.

Obiective turistice Constanta - Farul Carol I
Foto: Harry https://forum.peundemerg.ro/

Portul turistic

Portul Turistic Tomis a fost construit in 1958 in fostul Golf al Delfinilor, golf inchis cu doua diguri. Intre 2008 si 2010 portul a fost marit pentru a creste traficul anual si in prezent este una din marile atractii de pe malul Marii Negre. Acesta reprezinta doar o portul pentru turism si pescuit, fiind doar o mica subdiviziune a marelui port din Constanta.

Portul Turistic - Obiective turistice in Constanta
Foto: dobrogealive.ro

Plaja Modern

Plaja Modern este una dintre cele mai apreciate plaje ale Constantei. Datorita lucrarilor de latire din 2015, Plaja Modern a fost transformata, oferind mai mult spatiu pentru turisti. In ultimii ani aici au fost organizate mai multe festivaluri, cel mai cunoscut fiind Neversea. Plaja se afla la poalele orasului vechi, fiind cea mai sudica plaja. Alegand plaja Modern, puteti imbina activitatile de turism estival cat si vizitarea zecilor de obiective turistice din Constanta.

Foto:merglamare.ro

Plaja Trei Papuci

Situata mai la nord de Plaja Modern, Plaja Trei Papuci este si ea o alegere destul de buna, fiind o plaja care a beneficiat de lucrari de marire, la fel ca Plaja Modern. Desi este o plaja destul de curata si linistita, accesul este destul de primitiv, lucru caracteristic pentru majoritatea plajelor din oras.

Plaja Trei Papuci - Locuri de vizitat in Constanta vara
Foto:merglamare.ro

Statui si monumente

Un oras atat de mare si important precum Constanta, nu avea cum sa nu beneficieze si de multe statui sau monumente care sa comemoreze diferitele personalitati ale tarii, cu precadere cele care au avut un mare impact in dezvoltarea orasului. In ghidul nostru cu obiective turistice in Constanta vom include urmatoarele statui si monumente.

Statuia lui Mihai Eminescu

Statuia a fost construită în anul 1911 și este situată în centrul orașului, în fața Casei de Cultură. Statuia reprezintă pe poetul român Mihai Eminescu, unul dintre cei mai importanți poeți ai literaturii române. Monumentul o infatiseaza si pe Veronica Micle, marea iubire a poeteului.

Statuia lui Mihai Eminescu - Monumente de vizitat in Constanta
Foto: audiotravelguide.ro

Statuia lui Ovidiu

Statuia care il prezinta pe poetul roman care a trait in exil la Constanta, este una dintre cele mai vechi ale orasului. Realizata din bronz, statuia a fost dezvelita in 1887 si reprezinta una dintre cele mai importante atractii turistice ale orasului, fiind situata in Piata Ovidiu, in inima orasului vechi.

Foto: litoralulromanesc.ro

Monumentul Eroilor

Monumentul eroilor din Razboiul de Independenta a fost ridicat in 1985, de catre sculptorul Marius Butunoiu, si are gravat in lateralele soclului numele localitatilor cucerite de romani: Plevna, Grivita, Rahova si Smardan. Monumentul reprezinta un dorobant la atac si un ofiter cu o sabie intr-o mana si un steag in cealalta, indemnand la lupta si este amplasat in Parcul Casei de Cultura a Sindicatelor.

Monumentul Eroilor din Primul Razboi Mondial - Statui si Monumente de vizitat in Constanta
Foto: audiotravelguide.ro

Lupa Capitolina Tomis

Situata intre Parcul Primariei si Piata Ovidiu, Statuia Lupoaicei este o copie din bronz a monumentului aflat in Bucuresti, primit in dar de la Roma, in 1906.

Foto: focuspress.ro

Monumentul Victoriei

Un alt monument care glorifică o luptă a poporului român este Monumentul Victoriei, situat pe strada Traian, în parcul Primăriei.
Opera realizată din bronz a sculptorului Boris Caragea a fost inaugurată în anul 1968 şi simbolizează lupta antifascistă a poporului român. Acesta are înălţimea de 7.3 m şi este amplasat pe un soclu din beton înalt de 2.8 m, fiind acoperit cu basoreliefuri inspirate din lupta poporului român pentru libertate.

Foto: travellerinromania.com

Statuia Carmen Sylva

Statuia Reginei Elisabeta a fost ridicata in 1910 dupa planurile lui Anghel Saligny si cu aprobarea Regelui Carol I.
In 1948 statuia a fost data jos, si a ajuns in cele din urma in subsolul Muzeului Ion Jalea, fara ca nimeni sa cunoasca acest aspect. Redescoperita, statuia a revenit pe amplasamentul initial, astazi putand fi admirata de catre turisti.

Foto: audiotravelguide.ro

Statuia Anghel Saligny

Realizata in 1957, din bronz, de catre sculptorul Oscar Han, statuia lui Anghel Saligny are 3 metri inaltime si este singura statuie care il infatiseaza pe marele inginer roman. Anghel Saligny a avut o contributie majora la dezvoltarea Constantei dar si a Dobrogei, in general.

Foto: drumliber.ro

Monumentul Eroilor Revolutiei

Monumentul ce poarta numele “Caderea de pe soclu” a fost ridicat in memoria victimelor Revolutiei din 1989, de catre sculptorul Dimitri Cusa. Monumentul este situat in Parcul Primariei, pe latura dinspre Bulevardul Tomis.

Foto: audiotravelguide.ro

Grupul statuar „Faun și Nimfă”

Statuia Faun si nimfa a fost realizata de catre sculptorul Constantin Baraschi in 1963 si astazi poate fi admirata in Parcul Teatrului.

Foto: audiotravelguide.ro

Timonierul

Statuia „Timonierul” se afla la intersecţia a două artere rutiere foarte circulate intre Catedrala Sfintilor Petru & Pavel , si Faleza Constantei si a fost realizata de Ada Geo Medrea.

„Timonierul” priveste inspre mare, avand in campul vizual Cazinoul si Statuia Reginei Elisabeta.

Foto: info-sud-est.ro

Bustul lui Vasile Parvan

Bustul din bronz a lui Vasile Parvan a fost inaugurat in 1957 si este opera sculptorului Ion Irimescu. Monumentul se afla pe Bulevardul Ferdinand in Parcul Arheologic, unde pot fi admirate si alte obiective turistice. Vasile Parvan a fost unul dintre cei mai mari istorici si arheologi ai Romaniei si a contribuit din plin la descoperirea a numeroase vestigii antice ale Cetatii Tomis.

Foto:destepti.ro

Biserici si lacase de cult – Locuri de vizitat in Constanta

Incheiem articolul despre cele mai importante locuri de vizitat in Constanta cu lista lacaselor de cult ale orasului.

Biserica Greaca Metamorphosis

Construita in perioada 1863-1867, inainte de castigarea independentei si alipirea Dobrogei la Romania, Biserica Greaca Metamorphosis a avut nevoie de aprobarea sultanului Abdul Aziz. Planurile bisericii au fost realizate de arhitectul grec Janis Teodoride, fara turle, asa cum cereau otomanii.
In 1947 bisericii i se adauga un turn clopotnita. Astazi este cunoscuta cu denumirea de Biserica Schimbarea la fata.

Biserica Greaca Metamorphosis - Biserici de vizitat in Constanta
Foto: travellerinromania.com

Catedrala Sfintii Apostoli Petru si Pavel

Construita in stil neobizantin, dupa planurile arhitectului Ion Mincu, piatra de temelie a catedralei a fost amplasata in 1883. Incepand cu anul 1895 s-au putut oficia primele slujbe in noua catedrala.
In Catedrala situata pe Strada Arhiepiscopiei la nr. 23, se afla moastele Sfintilor Pantelimon, Epictet si Astion.

Foto: locuridinromania.ro

Biserica Ortodoxa Sfantu Gheorghe

In 1915, anul cand au inceput lucrarile la Biserica Sf. Gheorghe, existau doar doua basierici ortodoxe romanesti in Constanta: Catedrala Sfintii Apostoli Petru si Pavel si Biserica Adormirea Maicii Domnului, insuficiente pentru numarul enoriasilor.
La demersurile preotului Nicolae Paveliu s-a inceput construirea celei de-a treia biserici ortodoxe romanesti din oras. Lucrarile au fost sistate in 1916 din cauza izbucnirii Primului Razboi Mondial si au fost reluate la sfarsitul anului 1919. La inceputul anilor 30, biserica a fost pictata de catre Nicolae Tonitza.
Biserica aflata pe Strada Nicolae Iorga nr.12 a fost reabilitata si se prezinta intr-o stare foarte buna.

Foto: ziuaconstanta.ro

Biserica Armeneasca Sfanta Maria

Biserica Armeneasca este situata pe Strada Callatis nr.1, in zona Peninsulei Constanta.
Construitaa in 1881, dupa alipirea Dobrogei, biserica l-a avut ca ctitor pe Nazaret Torosian.
Initial aici era o scoala armeneasca, caci exista o biserica armeneasca din lemn, ridicata in 1740. Aceasta bisericuta din lemn a fost distruca in 1941 in urma unui incendiu astfel ca vechea scoala devine biserica.
Clopotnita tipic armeneasca i-a fost adaugata in 1990 cand a avut loc un proces de renovare. Alta renovare a avut loc intre 1998 si 2002.

Foto: turistulliber.ro

Biserica Romano Catolica Sf. Anton de Padova

Construita in 1938, in stil romanic, din caramida aparenta, Biserica cu hramul “Sfantul Anton de Padova” l-a avut ca ctitor pe parohul Emanoil Kreis. Bazilica a fost ridicata dupa planurile arhitectului Romano de Simon, in timpul domniei Regelui Carol al Doilea, cand la Vatican era papa Pius al XI-lea si are o inaltime de 32 de metri.
Bazilica este situata pe Str. Nicolae Titulescu 11A, in zona Peninsulara Constanta, in apropiere de alte obiective turistice.

Biserica Romano Catolica Sf. Anton de Padova - Obiective turistice Constanta
Foto: info-sud-est.ro

Biserica Sf. Nicolae

Situata pe actuala Str. Maior Sontu nr.7, Biserica Sfantul Nicolae a fost ridicata in stil neobizantin, in 1890, la cererea comunitatii crestine bulgare. Este preluata de Episcopia Tomisului in 1941, ca urmare a Tratatului de la Craiova, cand Bulgaria si Romania face un schimb de populatii iar bulgarii primesc Cadrilaterul. Ulterior se reface pictura si se schimba inscriptiile bulgaresti cu cele in limba romana.

Foto: flickr.com

Geamia Hunchiar

Amplasata in centrul istoric al Constantei, in apropierea Muzeului de Arta Populara, Geamia Hunchiar este cel mai vechi edificiu de cult musulman din oras. A fost construita in 1857 in stil maur, folosindu-se cu precadere pietre din zidurile Cetatii Tomis.
Avariata in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, geamia a fost renovata dupa 1990.
Fara picturi pe pereti, cu covoare persane pe jos si cu un minaret inalt de 24 de metri, Geamia Hunchiar impresioneaza prin simplitate si bogatul istoric.

Foto: discoverdobrogea.ro

Moscheea Carol I

Constructia Moscheii Carol I a inceput in 1910 si a durat trei ani. La marea inaugurare, alaturi de ministri romani si otomani, au participat inclusiv Carol I si Regina Elisebata, care a purta un val musulman. Motivarea ridicarii acestei moschei avea la baza numarul mare de musulmani ramasi in Dobrogea, dupa declararea independentei si alipirea la Romania.
Astazi este cea mai mare moschee din Romania, insa la inceputul secolului trecut era cea mai mare din toata Europa nemusulmana.
Minaretul inalt de 47 de metri este una dintre principalele atractii pentru turisti, loc de unde poate fi admirat orasul vechi si zona Portului.

Locuri de vizitat in Constanta - Mare Moschee Carol I
Foto: g4media.ro

Sinagoga Mare

Sinagoga a fost ridicata in 1911, in stil maur, la propunerea liderului comunitatii evreiesti din Constanta, Pincus Sapira. Dupa zeci de ani, comunintatea evreiasca a scazut, iar sinagoga nu a mai fost utilizata pentru rugaciuni. Astfel, dupa revolutie, s-a degradata treptat, astazi fiind in ruina. Accesul este foarte periculos, astfel ca recomandam percautie atunci cand treceti prin zona. Admirati de la distanta templul si nu zaboviti prea mult timp.

Foto: discoverdobrogea.ro

Surse:

Wikipedia.org

ebridge.info

patrimoniuldobrogean.ro

ct360.ro

ziuaconstanta.ro

travellerinromania.com

audiotravelguide.ro

litoralulromanesc.ro

Daca ti-a placut acest ghid cu locuri de vizitat in Constanta, iti recomandam sa urmaresti si alte ghiduri asemanatoare postate pe site-ul nostru:

Obiective turistice in Mangalia

Obiective turistice in Sibiu

Locuri de vizitat in Brasov

Obiective turistice in Targoviste

Locuri de vizitat in Fagaras

Ramnicu Valcea obiective turistice

Obiective turistice Targu Secuiesc

Locuri de vizitat in Buzau