Saturday, December 7Cereri publicitate la [email protected]
Shadow

Locuri de vizitat in Brasov. Top obiective turistice.

Locuri de vizitat in Brasov. Top obiective turistice:muzee, case istorice, fortificatii, pasaje inguste, biserici si altele.

Orasul Brasov este unul dintre cele mai turistice orase din Romania, atragand anual sute de mii de turisti romani si straini, veniti aici pentru a vedea cele mai frumoase obiective turistice, dar si cadrul natural unic in care este amplasat orasul Brasov.

Mentionat prima oara in documente de secol XIII, Orasul Brasov a fost cunoscut sub diferite denumiri de la Korona, Brasu, Braso, Brassau, Brassou, si Brasov, pana la nefericita schimbare de nume in Orasul Stalin.

Astazi, Brasovul este unul dintre orasele de top din Romania, atat in ce priveste calitatea vietii cat si turismul. In acest articol vom povesti despre cele mai importante locuri de vizitat in Brasov. Orasul are atatea obiective turistice de vazut incat sunt necesare mai multe zile pentru a vedea toate locurile cool din Brasov.

Asezat in centrul tarii, unde s-au intalnit dintotdeauna drumurile ce au legat teritoriile istorice romanesti, Brasov este o punte de legatura si o zona unde cultura romaneasca si a nationalitatilor conlocuitoare sunt in simbioza perfecta. “Orasul Coroanei” are o capacitate de atractie incredibila pentru turistii straini dar mai ales pentru cei din Romania.
De ce sa mergi in Brasov?

Orasul Brasov este unul dintre cele mai frumoase din Romania, fiind in orice top cand vine vorba de orase turistice si istorice.
Brasovul este plin de muzee, biserici si cladiri din secolele XIV-XVIII, strazi si piatete pavate cu piatra, bucati din zidul de cetate si multe turnuri si bastioane, care au fost in cea mai mare parte restaurate si incluse in circuitul turistic.

Este un oras magic, nu doar de Craciun, ci pe tot parcursul anului. Daca esti in Brasov pentru cateva zile, s-ar putea sa te intereseze si un top cu locuri de vizitat langa Brasov.

Dar haideti sa nu mai lungim vorba si sa va prezentam lista cu obiective turistice din Brasov.

Muzeul Civilizatiei Urbane

Gazduit intr-un important monument de arhitectura si eclipsat de Muzeul de istorie din Casa Sfatului, Muzeul civilizatiei urbane a Brasovului este reprezentativ pentru tipologia spatiilor comerciale publice si private din orasele transilvanene in secolele XVI-XIX.

Se mandreste a fi un proiect unic in Romania prin tematica propusa, care ilustreaza modul de viata al locuitorilor intr-un spatiu urban si relatiile comerciale ale Brasovului cu Orientul si Occidentul de-a lungul secolelor, un motiv in plus sa il consideram unul dintre cele mai importante locuri de vizitat din Brasov.

Muzeul gazduit de casa Closius, construita intre secolele XVI-XIX si reflecta tipologia locuintei patriciatului urban din timpul Renasterii transilvanene, pastreaza numeroase caracteristici ale perioadei, cum ar fi incaperile cu bolti semicilindrice si muluri din tencuiala, interioare decorate cu picturi murale vegetal-florale (care s-au conservat foarte bine si in casa alaturata, actualul sediu al unei celebre librarii) si elemente de pietrarie decorativa.

Locuri de vizitat in Brasov - Muzeul Civilizatiei Urbane
Foto: igloo.ro

Muzeul de Artă Brașov

Muzeul de Artă Brașov a fost înfiinţat în anul 1949 ca secţie a Muzeului Regional. În 19 februarie 1950 s-a deschis la etajul Casei Sfatului prima expoziţie de artă plastică, iar din 1 martie 1970 muzeul funcţionează în actuala locaţie. Clădirea care adăposteşte Muzeul de Artă Braşov a fost ridicată în anul 1902 după planurile arhitectului braşovean Moritz Wagner, în stilul neobaroc, pentru Asociaţia Meseriaşilor din Braşov.

Muzeul adaposteste o colectie de peste 4500 de bunuri culturale, iar în expoziția permanentă vizitatorii au ocazia să admire opere de artă ale celor mai mari artiști români și brașoveni.

Locuri de vizitat in Brasov - Muzeul de Arta
Foto: brasovmetropolitan.ro

Casa Negustorilor

Casa Negustorilor, ridicata in anii 1539-1945 de catre Apollonia Hirscher, sotia lui Valentin Hirscher- judele orasului Brasov, in stilul halelor din marele orase occidentale. Din plastica renascentista initiala se mai pastreaza doar stema orasului si blazonul familiei, datate 1545.

Daca tot bifam aceste doua obiective din faimoasa Piata a Sfatului, n-ar fi rau sa amintim si despre Casa Muresenilor – donata prin testament de Iacob Muresianu, unde in 1968 a luat fiinta Muzeul Memorial care pastreaza memoria personalitatilor ilustre care au contribuit la conturarea identitatii culturale specifice de mare valoare a romanilor din Transilvania.

In afara de Andrei Mures(i)anu, autor al versurilor imnului national, din familia Muresenilor fac parte Iacob Muresianu (redactor si proprietar al Gazetei Transilvaniei), Aurel Muresianu (ziarist și om politic), Aurel A. Muresianu (istoric și publicist), Elena Muresianu (prima pictorita romana care a studiat artele frumoase, prima femeie administrator a unui ziar si o sustinatoare a drepturile romanilor din Transilvania) si compozitorul Iacob I Muresianu.

Cladirea Muzeului este monument istoric si gazduieste, pe langa expozitii cu obiecte care au apartinut familiei, un imens fond de carte, ziare si reviste, costume de epoca, vederi si ilustrate.

Obiective turistice in Brasov - Casa Negustorilor

Cetatuia de pe Straja

Cetatuia de pe Straja dateaza de la inceput de secol XVI, fiind datata din 1529, cand orasul se pregatea sa respinga un atac condus de trupele lui Petru Rares. Dotata cu turnuri de artilerie, valuri de pamant si santuri de aparare, a avut un rol principal in sistemul defensiv al orasului.

Cetatuia a fost pe rand inchisoare, depozit pentru Arhivele Statului si complex turistic cu tematica medievala, iar in prezent are un statut juridic si un viitor incert, fiind retrocedata dar clasata ca monument istoric.

Desi nu este inclusa, pentru moment, in circuitul turistic, Cetatuia de pe Straga reprezinta unul dintre cele mai importante locuri de vizitat din Brasov.

Obiective turistice Brasov - Cetatuia de pe Straja

In prezent nu poate fi vizitata, insa municipalitatea a deschis adesea discutii pentru rascumpararea acesteia de la actualii proprietari pentru a o reda circuitului turistic, insa din diverse motive negocierile au stagnat.

Biserica Neagra

Aflata in topul locurilor de vizitat din Brasov, Biserica Neagra a fost cladita in secolul XIV si a trecut de-a lungul istoriei prin pradari, incendii, dezastre si renovari. Astazi, Biserica Neagra reprezinta un simbol al goticului transilvanean si este vizitata anual de zeci de mii de turisti.

Biserica Neagra, in germana Die Schwarze Kirche, este biserica parohiala a comunitatii evanghelice-luterane din Brasov. Construita in stil gotic, biserica a fost afectata de incendiul din 1689, cand zidurile s-au inegrit, de atunci fiind cunoscuta cu actuala denumire, dupa ce initial era cunoscuta drept biserica inchinata in cinstea Sfantei Fecioare Maria.

Pana la construirea Catedralei Mantuirii Neamului din Bucuresti, Biserica Neagra era cea mai mare din Romania., fiind si cea mai mare constructie gotica din Europa de sud-este.
Biserica Neagra a fost ridicata pe locul unei biserici romane datand din secolul al XIII-lea.

Locuri de vizitat in Brasov - Biserica Neagra

In urma Reformei religioase din anii 1542-1543, cu contributia directa a umanistului Brasovean Johannes Honterus, parohia Bisericii Negre din Brasov a trecut la Confesiunea Augustana evanghelica lutherana

Biserica Evanghelica Bartolomeu – Cea mai veche cladire din oras

O biserica cu doua secole mai veche, reconstruita dupa invazia tatara din 1241, este Biserica Evanghelica Sfantul Bartolomeu din Brasovul Vechi, situata la baza dealului Sprenghi cu cetatea de refugiu. Capela de sud a bisericii pastreaza fragmentele unui ansamblu de picturi muraledatand din ultima parte a secolului al XIV-lea.

Din 1225 este si prima atestare documentara a Bisericii Evanghelice Sfantul Martin, din strada Dealul de Jos. A trecut prin mai multe restaurari si reconstructii de-a lungul secolelor si este unul dintre monumentele reprezentative pentru Tara Barsei.

Desi este printre cele mai valoroase monumente ale orasului, si noi il consideram unul dintre cele mai importante locuri de vizitat in Brasov, putini turisti cunosc istoria si importanta acestei biserici.

Locuri de vizitat in Brasov - Biserica Bartolomeu
Biserica Bartolomeu vazuta de pe Dealul Sprenghi. Foto; mergpemunte.ro

Prima Scoala Romaneasca – Top locuri de vizitat in Brasov

In aceeasi curte cu biserica Sf. Nicolae gasim si Prima Scoala Romaneasca, construita in 1495, iar alaturi se afla un complex muzeal de circa 30 de camere de valori menite sa confirme traditiile de cultura si arta pe care le-a inscris Scheii Brasovului in patrimoniul national.

La sfarsitul secolului al XVI-lea, in locul scolii din lemn a fost ridicata scoala din piatra. Intre 1559 si 1581 diaconul Coresi a tiparit 17 carti in limbile romana si slavona.

Foto: booktes.com

Biserica Sf. Nicolae din Scheii Brasovului

In secolul XIII apare si prima mentiune privind Biserica Ortodoxa Sfantul Nicolae din Scheii Brasovului, ca o bisericuta de lemn.

Nu se cunosc precis datele de constructie ale bisericii actuale, iar aspectul initial nu mai exista, acesta fiind modificat treptat, pe parcursul secolelor.

Biserica a beneficiat in timp de “darea si mila binecredinciosilor domni din Moldova si Tara Munteniei”, primul dintr-un lung sir de binefacatori fiind chiar Neagoe Basarab. Alti domnitori care au contribuit la constructia in diferite etape au fost Petru Cercel, Mihai Viteazu sau Constantin Brancoveanu.

Construita initial din caramida si piatra, in stil gotic, bisericii i-au fost adaugate elemente de tip baroc, creand astfel un minunat hibrid arhitectural.

Biserica Romano Catolica Sfintii Apostoli Petru si Pavel

Pe locul fostei biserici dominicane, construita in secolul al XIV-lea in stil gotic, a fost ridicata actuala biserica romano-catolica. In 1776 a inceput reconstructia bisericii, de catre arhitectul Karl Hoseph Lamasch, cu sprijinul imparatesei Maria Theresia. Lucrarile au fost terminate in 1787, iar in prezent, Biserica Romano-Catolica Sf. Petru si Pavel este singurul monument din Brasov construit in totalitate in stil baroc.
Din secolul al XIX-lea se pot admira vitraliile si pardoseala din mozaic.
In secolul XX au avut loc renovari, fiind pictate pe suprafata boltilor, scene biblice.

Foto: brasovtour.com

Biserica Sfanta Adormire a Maicii Domnului

Biserica Adormirea Maicii Domnului a fost construita intre anii 1895 si 1895, chiar in Piata Sfatului, pe atunci in interiorul cetatii, dupa un conflict aparut intre greci si romani pentru Biserica Sfanta Treime. Astfel, romanii si-au construit alta biserica, si o casa parohiala, in stil neobizantin, cu o cupola centrala si un turn clopotnita.

Biserica Evanghelica-Luterana

Biserica Evanghelica-Luterana a fost construita in 1783, data care este insciptionata si pe acoperisul acesteia. Se incadreaza in stilul arhitectural al barocului tarziu, fiind asemanata cu biserica luterana din Schei. Biserica are si un mic turn-clopotnita pe latura de nord-vest.

Manastirea Franciscanilor, fosta manastire dominicana, si cele doua sinagogi.

Transilvania medievala si mai ales Brasovul sunt aproape definitia cuvantului cosmopolit. Atat centrul orasului cat si cartierele limitrofe sunt adunate in jurul unor biserici de toate riturile, iar multe dintre ele dateaza din secolele XVII si XIX.

Cateva dintre cele mai importante sunt Manastirea Franciscanilor (realizata in stil baroc in 1724-1725, pe locul fostului asezamant al calugaritelor catolice clarise din 1486), Sinagoga Neologa din Poarta Schei si Sinagoga Ortodoca din Strada Castelului, Biserica Romano-Catolica Sfintii Petru si Pavel ridicata in 1772-1782 pe locul manastirii dominicane medievale de pe Muresenilor cu sprijinul imparatesei Maria Theresia.

Prima biserica ortodoxa finalizata in interiorul cetatii Brasovului in 1787, ca urmare a emiterii Rescriptului de concivilitate si a Edictului de toleranta religioasa de catre imparatul Iosif al II-lea, este Biserica Ortodoxa Sfanta Treime de pe strada George Baritiu, ridicata din donatiile negustorilor greci, dar si ale boierilor Brancoveni, Vacaresti, Sutu si Mavrocordat din Tara Romaneasca, aflati in pribegie la Brasov.

Foto: Wikimapia.org

Piata George Enescu

Desi Piata Sfatului este piata nr.1 in ce priveste turismul, nu ar trebui sa ignorati si alte piatete, mai mici, dar poate la fel de frumoase. O astfel de piateta este Piata George Enescu, aflata tot in centrul vechi, la cativa pasi de mai sus amintita piata, acesta fiind un loc mai retras, cu un aspect mai medieval. Aici se organizeaza uneori si diferite festivaluri, exista restaurante si cafenele si veti intalni multi fotografi profesionisti care vin sa surprinda instantanee din aceasta piata mai putin cunoscuta de catre turisti.

Turnuri si bastioane pe latura sudica a cetatii.

Chiar daca ai crezut ca le-ai vazut pe toate, iti garantam ca nu este asa. Fortificatiile Brasovului sunt numeroase, pornind de la turnurile si bastioanele foarte cunoscute, pana la turnurile mai putin cunoscute, chiar ascunse in spatele aleilor. Aceste turnuri si bastioane medievale ar trebui sa fie mult mai promovate, atat pe hartile turistice cat si in alte medii de promovare. Va invitam sa descoperiti frotificatiile Brasovului medieval.

Bastionul Tesatorilor

Bastionul Tesatorilor, ridicat in 1421 si extins in 1570, este cel mai bine conservat si cel mai spectaculos obiectiv de arhitectura defensiva din Brasovul Medieval, dotat cu un turn de poarta si doua mici turnuri de observatie, avea rulul de a proteja coltul de sud al fortificatiilor de sub Tampa. Inca din 1800, in curtea interioara s-a construit o sala pentru nunti si festivitati, in care, in 1950, a fost amenajat Muzeul Fortificatiilor Tarii Barsei.

Bastionul Tesatorilor pare a fi cel mai captivant, intrucat are dimensiuni mai mari, un interior precum Cetatile Taranesti de la Harman si Prejmer, pe mai multe nivele, cu galerii, guri de tragere, subsoluri si un muzeu cu exponate, printre care o macheta a vechii Cetati a Brasovului.

Bastionul Postavarilor

Ridicat în secolele XV – XVI de breasla aurarilor din Brașov, la poalele Tâmpei a avut rol de apărare a orașului.

Bastionul Postăvarilor are o formă eliptică si ziduri inalte de peste 20 de metri. Potrivit cercetărilor făcute în zonă, prima atestare documentară a clădirii datează din 1521. Aproximativ 100 de ani mai târziu, în 1646 bastionul este cedat de către aurari breslei postăvarilor.

Între 1961 și 1962 au existat lucrari de consolidare, bastionul fiind renovat inca o data dupa 2005. Bastionul a fost multă vreme abandonat, astfel că multe elemente precum drumurile de strajă sau scările s-au deteriorat ori au dispărut complet.

Incepand cu 2008 Bastionul Postavarilor a intrat in proces de renovare, fiind construit un turn pe interior, care sa faciliteze vizitarea bastionului.

Locuri de vizitat in Orasul Brasov - Turnuri si Bastioane

Bastionul Cojocarilor (Tabacarilor Rosii)

Bastionul Cojocarilor a fost construit in jurul anului 1452, si incredintat breslei tabacarilor, de unde i se tragea si cealalta denumire cu care mai era cunoscut, Bastionul Tabacarilor. De forma semicirculara, Bastionul Cojocarilor are o latura deschisa catre Bastionul Postavarilor cu care comunica si prin galeriile din interiorul zidului. Bastionut a intrat in proces de renovare in 2005.

Bastionul Cojocarilor si Bastionul Postavarilor
Bastionul Cojocarilor in prim plan si Bastionul Postavarilor in plan secund

Turnul Olarilor (Artelor)

După renovarea ampla din anii 2005-2007 a fortificaţiilor Cetăţii Braşovului, fostul Turn al Olarilor a fost redenumit in Turnul Artelor, aici fiind gazduite numeroase expoziţii de artă

Turnul Lemnarului

Este situat tot pe latura de sud-vest, sub Tampa, langa Bastionul Postavarilor si Turnul Olarilor (Turnul Artelor), pe aleea Tiberiu Breticeanu. La acest turn se poate ajunge urcând pe lângă magazinul Universal Star, de la Poarta Schei, urcând pe lângă Complexul sportiv Olimpia.

Turnuri si bastioane pe latura Nord-Vestica a cetatii

Turnul din Piateta Brassai

Un turn aproape necunoscut, care nu are un nume, caci noi cel putin nu am reusit sa gasim nici o informatie despre acesta, se afla in Piateta Brassai, in frontul cuprins intre strazile Muresenilor si Dupa Ziduri. Se poate accesa atat dinspre Strada Muresenilor, prin-un gang al unei cladiri unde sunt niste terase, sau direct din Strada Dupa Ziduri.

Piateta a fost recent reabilitata, apvata cu piatra cubica, aici aflandu-se si un bar dar si cateva afaceri locale. Este incredibil cum acest turn nu este promovat, fiind la doi pasi de Bastionul Graft.

Turnul din Piateta Brassai. Turnul necunoscut care nu este vizitat si nu se afla in circuitul turistic.

Bastionul Graft

Bastionul Graft a fost construit perpendicular pe zidul de nord-vest al Cetatii, ca pod fortificat peste parau, facand legatura intre Turnul Alb, in dreptul caruia era amplasat, si fortificatiile interne. La sfarsitul secolului XIX, in zona “Dupa Ziduri”, pe versantul dinspre oras al Dealului Romurilor s-a amenajat Promenada Regala. Turnul Alb a fost ridicat pe acelasi versant al Dealului, in a doua parte a secolului XV, repartizat spre aparare Breslelor Cositorarilor si Aramarilor.

Turnul Alb

Turnul Alb a fost ridicat pe acelasi versant al Dealului, in a doua parte a secolului XV, repartizat spre aparare Breslelor Cositorarilor si Aramarilor. Accesul la Turnul Alb se poate face in mai multe feluri, fie prin Parcul Livada Postei, fie de la Bastionul Graft, urcand cateva zeci de trepte, fie dinspre Turnul Negru, pe alee.

Multi turisti urca aici atat pentru muzeul din interior cat si pentru privelistea deosebita asupra orasului vechi si muntilor.

Locuri de vizitat in Brasov - Turnul Alb

Bastionul Fierarilor

Bastionul Fierarilor este atestat documentar in 1529, si se presupune ca pe locul unde a fost ridicat, se afla un turn de aparare, mentionat inca din 1521.
Din cauza inundatiilor din 1667, bastionul a fost refacut un an mai tarziu, aproape de forma actuala. Dupa cum sugereaza si numele, turnul initial si bastionul ulterior, au fost in grija breslei fierarilor.
Dupa 1734 bastionul este folosit doar in scopuri de depozitare si locuire. Alte interventii pentru reparatii au fost facute in 1709. Incepand cu anul 1923, aici au fost mutate Arhivele Orasului Brasov, care se aflau pana atunci in Casa Sfatului.
In 1938, chiar inainte de inceperea razboiului, cladirea a fost renovata, pastrand aspectul de atunci pana in zilele noastre.

Bastionul Fierarilor vazut de la Turnul Negru.

Turnul Negru

Tot pe Dealul Romurilor a fost construit si Turnul Negru, in a doua parte a secolului XV, in dreptul Bastionului Fierarilor, aflat pe latura opusa. Reconstruit dupa mai multe lovituri de trasnet si incendii, a fost amenajat ca muzeu in 2001. Daca panorama de la Turnul Alb v-a placut, sigur o sa va placa si cea de la Turnul negru, fiind mai cuprinzatoare, , datorita pozitionarii.

Foto: brasovtour.com

Porti de intrare in cetate

Poarta Schei

Construita pentru fluidizarea circulatiei intre Cetatea Brasovului si Suburbia de Sus, Poarta Schei dateaza din 1827 si a fost restaurata dupa cutremurul din 1977 si reparata de mai multe ori. A avut de la bun inceput o deschidere centrala pentru vehicule, incadrata de doua accese laterale pentru pietoni.

Poarta Ecaterinei

Poarta Ecaterinei (1559) este singura constructie ramasa din ansamblul fortificatiilor de sud-vest so a portii dinspre cartierul romanesc al Scheilor, care in Evul Mediu se numea Corpus Christi sau Porta Superior. Acoperisul portii, cu cele patru turnulete, exprima autoritatea suprema a Magistratului asupra locuitorilor orasului- jus gladii.

Celelalte edificii ale ansambului, iesite cu 50m din frontul zidurilor de incinta, care erau protejate in epoca de santuri cu iazuri, au fost demolate in 1827, cand sa construit Poarta Schei.

Poarta Ecaterinei - Locuri de vizitat in Brasov
Foto: coroana-brasovului.ro

Strada Sforii

Strada Sforii, cu o latime intre 111 si 135 cm, este mentionata incepand cu secolul XVII si reprezenta, initial, spatiul dintre doua “decurii”, care constituiau grupuri de cate zece case ale sistemului urbanistic medieval aplicat in cetate.

Astazi Strada Sforii atrage turistii ca un magnet, fiind cea mai ingusta strada din Romania. Aproape in orice moment al zilei veti intalni cupluri care fac poze aici dar si localnici care folosesc strada ca scurtatura.

Casa Sfatului sau Muzeul Judetean de Istorie.

Casa Sfatului sau Rathaus este vechea primarie a orasului, datand din 1420. Parterul mai pastreaza elemente ale stilului gotic, in timp ce etajul si turnul sunt construite in stilul Renasterii si al Barocului.

Din 1950, cladirea gazduieste Muzeul Judetean de Istorie fiind una dintre cladirile emblematice ale Brasovului, alaturi de Biserica Neagra dominand Piata Sfatului. Turnul cu ceas este unul dintre cele mai fotografiate repere ale orasului de la poalele Tampei.


Parcuri si zone de agrement.

Brasovul este un oras de munte, intr-o regiune care are numai 50 de zile de soare pe an, asa ca racoarea si aerul curat sunt subintelese, dar mi s-a intamplat, de multe ori, sa caut si mai multa racoare, si mai multa umbra, si mai mult aer curat. Unde altundeva poti gasi toate astea, daca nu in “Capitala Verde a Romaniei”?

Orasul Brasov este orasul cu cea mai mare suprafata de spatiu verde pe cap de locuitor din tara. Cel mai popular este Parcul Nicolae Titulescu, plamanul verde al centrului orasului, urmat de Parcul Sportivilor (cunoscut si ca Parcul Tractorul, dupa numele cartierului in care este amplasat) dedicat iubitorilor sportului, Parcul Tiberiu Brediceanu (aleea de sub Tampa)- loc de plecare al telecabinei si in care gasim apeductul Christian Kertsch.

Cel din urma mare parc al Brasovului este Parcul Luna Noua sau Parcul Noua, unul dintre cele mai frumoase spatii pentru recreere, amplasat intr-un cadru natural deosebit, dominat de un lac cu barci si hidrobiciclete, si cu un loc special amenajat pentru picnic. Acesta este situat in apropiere de Gradina Zoologica si parcul tematic de aventura, a carui tiroliana trece pe deasupra lacului.

Trasee de drumetie si sporturi de iarna

In opinia mea, statiunea de ski Poiana Brasov este un fel de parcul parcurilor, la numai 12 km de centrul orasului, cu acces facil atat cu autoturismul cat si cu autobuzul.

Desi detine cea mai moderna dotare turistica montana si cel mai mare domeniu schiabil din tara noastra, este locul ideal si pentru sezonul cald.

Clima de munte cu aer bogat in ozon, cu numeroase trasee de drumetie, cu peisaje uimitoare si o oferta variata de petrecere a timpului liber, merita pe deplin numarul mare de turisti care o viziteaza in fiecare an. Pe langa sporturi de iarna, in Poiana se practica ciclism, echitatie, zbor cu parapanta, tir cu arcul, tenis si fotbal, dar si inchirieri de ATV-uri, off-road, carturi, biciclete.

Muntii Bucegi, vazuti din Postavaru.

Traseele de drumetie sunt diverse si va puteti rezuma la Varful Tampa sau puteti explora potecile din Masivul Postavaru. Din Brasov se poate ajunge in Poiana Brasov sau chiar la Vf. Postavaru, pe poteci marcate, timpul pentru o drumetie Brasov-Poiana fiind de aproximativ 3 ore, vara. Pentru toate traseele din Postavaru, accesati muntii-nostri.ro

Daca ajungeti pe jos sau cu telecabina la Vf. Postavaru, veti putea admira Muntii Bucegii, Muntii Baiului, Piatra Mare, Muntii Ciucas, Piatra Craiului, Muntii Persani.

Paradisul Acvatic

Orasul Brasov are si un paradis acvatic, Aqualand, cu nu mai putin de 6 piscine interioare si 2 in aer liber, tobogane cu apa, saune, jacuzzi, grota de relaxare, teren de fotbal acoperit, sala de fitness, teren de volei pe nisip, restaurant si terase.

Zilele Brasovului si Parada Junilor

Sarbatorite in prima saptamana dupa Pastele Ortodox, sunt cel mai asteptat si indragit eveniment cultural si traditional din fiecare an. Dupa suspendarea Cerbului de Aur, calendarul evenimentelor anuale se invarte in jurul acestui eveniment, cand in Piata Sfatului are loc Targul Mestesugarilor si Artistilor Populari, si se organizeaza ateliere si diverse evenimente, expozitii, spectacole, lansari de carte si multe altele. In Duminica Tomii, prima dupa Pastele Ortodox, grupurile de juni coboara in cetate pe traseul Piata Unirii- Strada Muresenilor- Strada Republicii- Piata Unirii- Pietrele lui Solomon, loc unde parada se incheie cu o petrecere campeneasca.

Parada reprezinta o recunostere a importantei Junilor Brasovului pentru apararea vechii cetati a orasului. Daca nu ai drum in Brasov in saptamana festivalului, poti merge la Muzeul din Casa Junilor, care pune in valoare costume traditionale, obiecte de patrimoniu, documente si expozitii tematice dedicate portului Junilor din Scheii Brasovului, costumului popular al Tarii Barsei, simbolurilor si motivelor preluate de pe ii, camasi, stergare si diverse alte obiecte pe suport textil din colectia Uniunii Junilor.

Targuri si festivaluri.

Pe langa Zilele Brasovului si Targul de Craciun, Brasovul gazduieste Festivaluri de Dramaturgie, Jazz&Blues, Targul International de Carte si Muzica, Saptamana Comediei, Festivalul International de Muzica de Camera, Festivalul International de Opera, Opereta si Balet, Etnovember, Dracula Film Festival si Festivalul de Muzica Coronensis.

Este unul dintre orasele cele mai bogate in evenimente culturale, targuri si expozitii din tara noastra si se mandreste cu cinematograf, mai multe teatre, Filarmonica si Opera, mai multe Centre Culturale, dar si cateva Case Memoriale si Muzee.

Sursa fotografii: mergpemunte.ro

Daca ti-a placut acest articol cu locuri de vizitat in Brasov, iti recomandam si urmatoarele articole:

6 Comments

Comments are closed.