Exista multe locuri de vizitat in Sulina, de la monumentele din oras, muzee, biserici, faruri, chiar si palate, pana la obiectivele turistice naturale din Delta Dunarii si de la Malul Marii Negre.
Sulina este un oras in care poti ajunge doar pe calea apei. Daca alegeti sa veniti cu masina, veti parca in Tulcea, iar de aici veti merge cu barca si in 2-4 ore sunteti in Sulina. Exista doua tipuri de ambarcatiuni care va duc in Sulina, una rapida care face 1-2 ore iar alta mai lenta care face pana la 4 ore.
Accesul se face pe Dunare, pe Bratul Sulina.
Sulina a devenit oras in secolul al XIX-lea, odata cu stabilirea Comisiei Europene a Dunarii. Astfel, s-a transformat dintr-un sat pescaresc intr-un oras cu o mare importanta pentru traficul fluvial european. In prezent Sulina este cel mai estic punct al Uniunii Europene.
Orasul capata statutul de porto franco in anul 1870. Statutul insemna ca este un port international liber, fara taxe si impozite. Spre sfarsitul secolului al XIX-lea, aici traiau 27 de nationalitati, predominand grecii, iar limba cea mai vorbita era franceza.
Orasul Sulina are o suprafata totala de aproape 14 km patrati, si putin peste 3500 de locuitori. Este orasul din Romania situat la cea mai mica altitudine media, de doar 4 m deasupra nivelului marii. Orasul este intind dea lungul Dunarii, fiind dezvoltat cu precadere pe malul drept.
Cuprins Articol
Palatul Comisiei Europene a Dunării de la Sulina
Palatul Comisiunii Europene a Dunarii a fost construit intre 1860 si 1868, in stil neoclasic. A fost avariat grav in 1917, in timpul Primului Razboi Mondial. Comisiunea Europeana a Dunarii a fost infiintata odata cu Tratatul de pace semnat la Paris in 1856, si a avut rolul de a asigura libera circulatie pe gurile Dunarii si mai departe spre Marea Neagra.
Dupa razboi palatul a fost refacut si a gazduit pana in 1921 CED. Aici a fost, de-a lungul timpului Capitania Portului Sulina sau Trezoreria. Intre 1941 si 1944, Comandamentul Militar German s-a instalat in acest palat.
Afectata de bombardamentele din al doilea Razboi Mondial, la fel ca tot orasul Sulina, cladirea a fost restaurata, fiind astazi o cladire de patrimoniu.
Din 1948 a devenit sediul Administratiei Fluviale a Dunarii de Jos, filiala Sulina.
Palatul nu poate fi vizitat ci doar admirat de afara, insa merita caci este o cladire monument, din vremurile in care Sulina se transforma din sat pescaresc in oras important la gurile Dunarii.
Plaja Sulina – Locuri de vizitat in Sulina, vara
Daca ajungeti in Sulina in sezonul estival, nu aveti cum sa ratati o iesire pe Plaja Sulina. Situata la aproximativ 2 km de oras, plaja este inca semi-salbatica, dar are si cateva umbrelute, sezlonguri si un mic bar. Nisipul este foarte fin iar aglomeratie lipseste. Cu siguranta o putem include in top 3 locuri de vizitat in Sulina.
Faleza Sulina
Unul din locurile importante ale Sulinei, Faleza, a intrat in proces de reparatii si modernizare. Faleza Sulina este atat port cat si loc de promenada, fiind reprezentativa pentru oras. Seara, pe Faleza Dunarii, cum mai este cunoscuta, se aprind felinarele. De pe faleza, la o plimbare, poti admira freamatul barcilor si vapoarelor, cladirile istorice, majoritatea in ruine, si in general vei simti un aer rustic, in stil pescaresc.
Dunarea – Bratul Sulina
Bratul Sulina, numit si Canalul Sulina este cel mai scurt si mai drept brat din Delta Dunarii. DIn ramificarea Bratului Tulcea, au rezultat Bratele Sulina si Sfantul Gheorghe. La varsarea in Marea Neagra, trece prin orasul Sulina. Bratul Sulina are o lungime de 71 de km, este navigabil inca din secolul al XIX-lea si este singura cale de acces catre Orasul Sulina. Daca vreti sa vizitati Sulina, bucurati-va si de calatoria pe Bratul Sulina. Aceasta calatorie dureaza intre 2 si 4 ore, in functie de tipul de barca pe care il alegeti. Evident, barca ce ajunge in doar doua ore este mai scumpa.
Insula Pasarilor
Situata in Golful Musura, Insula K sau Insula Pasarilor este un paradis pentru cateva zeci de specii de pasari. Printre speciile de pasari se regasesc cormorani, egrete, nagati, lopatari, lebede, diferite specii de pescarusi inclusiv pescarus asiatic, ajuns accidental aici, si care a gasit conditii de trai prielnice. Cei care ajung aici sunt indemnati de ghizi sa nu poarte haine stridente si sa nu faca galagie. Nu se coboara pe insula, pentru a nu deranja speciile de pasari, ci se admira de la distanta.
Insula s-a format prin acumularea de aluviuni aduse de pe Bratul Chilia si de curentii circulari din Marea Neagra.
Insula Pasarilor se afla la 8 km de Orasul Sulina si desparte Romania de Ucraina.
Castelul de Apa
Castelul de apa a fost ridicat in 1897 prin finantarea Reginei Olandei. Este functional si astazi si poate fi vizitat doar la exterior.
Expozitia Sulina Veche
Expozitia Sulina Veche este administrata de un ONG si reprezinta o expozitie privata cu caracter temporar, unde pot fi admirate obiecte, fotografii si documente din diferite perioade istorice.
Expozitia se afla pe Strada C.A. Rosetti 5 si este foarte apreciata de catre turisti,a vand pe Google Maps nota 4,9 din 250 de review-uri.
Programul de vizitare este zilnic, intre orele 11 si 17, iar ghidajul este facut chiar de catre proprietarul locului George Comarzan. Acesta a amenajat expozitia si a recreat vechea moara a Sulinei.
Veti fi incantati de povestile cu naufragii si pirati in Sulina, de istoria locului si obiectele colectionate.
Farurile din Sulina
In Sulina exista patru faruri diferite, construite in perioade succesive.
Farul vechi al Comisiunii Europene a Dunarii este unul dintre cele mai importante si vechi obiective turistice. A fost construit in timpul administratiei ruse, ce ocupase Delta Dunarii intre septembrie 1829 si 1856, fiind dat in functiune in 1841. Ca oricare alt far, avea rolul de a ghida navele pe timp de noapte sau cand vizibilitatea era redusa, pentru a intra dinspre mare pe Bratul Sulina.
Farul a fost preluat in administrarea Comisiunii Europene a Dunarii dupa 1879. Pana in 1911 farul era iluminat cu ulei, dupa acest trecandu-se la iluminatul electric. Scos din functiune in 1986, odata cu ridicarea noului far, Farul Vechi a fost modernizat si transformat in muzeu.
Farul nou de la Sulina este ampalsat aproape de capatul digului de sud al gurii Canalului Sulina si este cel mai inalt far al Sulinei, vizibil de la o distanta de 19 mile marine. Constructia a inceput in 1978 si a fost finalizata in 1983.
Farurile de pe malul stang si drept al Dunarii, accesibile prin digul de piatra, sunt si ele vechi. Locuitorii le mai numesc “farurile gemene”, desi nu sunt chiar identice, nici prin aspect nici prin inaltimea lor.
Farul de pe digul de Nord fost construit in anul 1887 si are o inaltime de 13 m. Farul de pe digul de Sud are o inaltime de 11m, si pentru o buna perioada, a fost mutat, pentru a fi readus pe locul initial in 1960.
Biserica Ortodoxa Sf. Nicolae si Alexandru
Constructia Bisericii Sf. Nicolae si Alexandru din Sulina a inceput in 1910, in timpul domniei lui Carol I, insa a fost terminata abia in 1980. In 1975, cand a venit la Sulina Regina Iuliana a Olandei, aceasta a dorit sa vada biserica. Nicolae Ceausescu ar fi informat-o ca biserica nu este finalizata, iar Regina s-a oferit sa o termine pe cheltuiala ei. Nu s-a mai ajuns la asta, caci Ceausescu, orgolios, a decis sa finalizeze biserica fara a primi fondurile de la Regina Olandei. Un paradox, daca stam sa ne gandim ca Ceausescu a daramat multe biserici, cu precadere dupa cutremurul din 1977.
Catedrala din Sulina, caci este o adevarata catedrala, este prima biserica care vede rasaritul in Romania, aflandu-se in cel mai estic oras al tarii.
Biserica Greceasca Sf. Nicolae
Biserica Greceasca Sf. Nicolae a fost ridicata in 1868 si sfintita un an mai tarziu. Era biserica comunitatii grecesti din Sulina, de aici si numele de “Biserica Greceasca”. A fost construita cu acordul sultanului Abdul Azis, in vremurile cand tara se afla inca sub domniatie otomana. Biserica a fost ridicata fara a avea turla sau clopotnita, asa cu cerea Imperiul Otoman. Dupa Razboiul de Independenta si alipirea Dobrogei la Romania, i-au fost adaugate aceste elemente.
Pe doua dintre cele trei clopote exista inscriptia “Sulina 1933”.
In prezent se afla in proces de restaurare, foarte necesar dupa decenii in care nu s-au adus imbunatatiri lacasului de cult. Comunitatea greaca a parasit in mare parte Romania, dupa instalarea regimului comunist, iar biserica a fost donata ulterior romanilor.
Cel mai estic punct din Romania
In locul unde se varsa Dunarea in Marea Neagra, pe o fasie de pamant prelungita, se afla cel mai estic punct din Romania si implicit din Uniunea Europeana. Aici se poate ajunge atat pe jos, dinspre Plaja Sulina cat si cu barca, in cadrul unei excursii care sa va poarte si pe la alte obiective turistice din Sulina, la care nu puteti ajunge decat cu barca.
Biserica Romano Catolica Sfântul Nicolae
Biserica romano-catolica Sf. Nicolae a fost sfintita in anul 1863, constructia fiind rezultatul efortului financiar al comunitatii italiene din orasul Sulina.
Este o constructie realizata din piatra de Malta si caramida, cele 3 clopote din clopotnita bisericii au fost turnate din bronz si dateaza din anul sfintirii bisericii, respectiv anul 1863.
Monumentul Marinarilor Eroi
Monumentul Eroilor Marinari a fost ridicat in data de 6 septembrie 1996, pentru cinstirea memoriei eroilor care s-au jertfit in Al Doilea Razboi Mondial. Eroii marinari au luptat pentru apararea Deltei Dunarii si Eliberarea Basarabiei. La ridicarea monumentului au contribuit Liga Navala, Asociatia Nationala a Veteranilor de Razboi si Primaria Orasului Sulina.
Monumentul poate fi gasit pe Strada 1, chiar pe faleza orasului. Aici, in fiecare an, are loc o manifestatie pentru comemorarea eroilor marinari.
Bustul lui George Enescu
Despre Bustul lui George Enescu din Sulina nu avem prea multe date. Stim ca se afla situat langa Palatul Comisiunii Europene a Dunarii, in Parcul Costel Ciubotaru. In imediata apropiere se mai gasesc Farul Vechi si Expozitia Sulina Veche.
Cimitirul Cosmopolit Sulina
Cimitirul multietnic din Sulina are multe povesti si un istoric aparte. A fost ridicat dupa infiintarea Comisiei Europene a Dunarii. Aici au fost inmormantate mai multe personalitati printre care Printesa Ecaterina Moruzzi, Giovanni Matteucci, Eugeniu Magnussen si William Simson, doi dintre artizanii transformarii Bratului Sulina intr-un brat navigabil, in secolul al XIX-lea.
Tot in acest cimitir exista si mormantului piratului grec Ghiorghios Kontoguris. Provenind dintr-o familie bogata, si cu acces la informatii, acesta devenise pirat pentru a ajuta oamenii sarmani. Este posibil singurul mormant al unui pirat pe pamant european.
Cu toate ca pare o destinatie macabra, Cimitirul Multietnic din Sulina este o atractie turistica importanta a orasului.
Biblioteca Orasului Sulina
Biblioteca Oraseneasca “Jean Bart” din Sulina a fost infiintata de Comisia Europeana a Dunarii in 1897, in cladirea construita cu sapte ani mai devreme. Pentru o perioada de timp necunoscuta, la parter au functionat spatii comerciale si locuinte la etaj. Cladirea, inscrisa pe lista monumentelor istorice din anul 2015, a primit finantare pentru restaurare. Conform site-ului Primariei Sulina, restaurarea a inceput la sfarsitul anului 2018 insa nu cunoastem stadiul lucrarilor in prezent.
Epava Navei Turgut
In Golful Musura, aproape de Insula K, se afla epava vasului sub pavilion georgian, esuat in 2009. Nava Turgut S masoara 88,7 m lungime si 12,8 m latime. Epava Turgut S a devenit o atractie turistica a Sulinei, precum este epava de la Costinesti.
Padurea Letea
Desi nu se afla in Sulina, am decis sa includem aceasta rezervatie in articol, caci distanta Sulina-Letea este de 10-15 km. Daca aveti mai multe zile la dispozitie, merita o excursie cu barca pana in Padurea Letea.
Padurea Letea este cea mai veche rezervatie naturala din Romania, intinsa pe o suprafata de 5245 de hectare. A fost pusa sub ocrotire in 1930. In aceasta padure virgina exista peste 2000 de cai salbaticiti, care afecteaza ecosistemul. Contrar credintei populare, caii nu sunt salbatici, ci abandonati de localnici, si salbaticiti cu timpul.
Grindul Letea este format pe o veche campie de loess, iar relieful este constituit din dune de nisip si depresiuni numite japse.
Padurea contine hasmac, stejar, frasin, anin, mai multe tipuri de arbusti si vegetatie specifica, adaptata mediului.
Fauna este alcatuita din aproximativ 3000 de specii de animale, dintre care 2000 de specii de insecte si 124 de specii de pasari.
Daca ti-a placut acest articol cu top locuri de vizitat in Sulina, iti recomandam si urmatoarele articole:
- Locuri de vizitat langa Bucuresti
- Locuri de vizitat in Giurgiu
- Obiective turistice in Targoviste
- Obiective turistice in Mangalia
- Locuri de vizitat in Fagaras
- Obiective turistice in Busteni
- Obiective turistice in Brasov
- Locuri de vizitat in Sinaia
- Locuri de vizitat in Pitesti
- Obiective turistice in Botosani
Surse:
exploreazadeltadunarii.ro
ziarullumina.ro
www.gonext.ro
discoverdobrogea.ro