Thursday, May 16Cereri publicitate la [email protected]
Shadow

Biserica Evaghelica Fortificata Ghimbav.

Biserica Evanghelica Fortificata sau Cetatea Ghimbav reprezinta un ansamblu de monumente istorice, situat in orasul Ghimbav, Judetul Brasov, la doar cativa kilometri distanta de Brasov sau Rasnov.

Langa Brasov se afla mai multe orasele, nu la fel de mari si cunoscute, insa acestea ofera multe obiective turistice de o importanta istorica deosebita. Biserica Fortificata Ghimbav trebuie vazuta neaparat, si va promitem ca veti ramane impresionati de aceasta fortificatie medievala.

Printre oraselele cu biserici fortificate din zona Brasovului mentionam Cristian, Codlea, Zarnesti, Tohani, Ghimbav, Harman, Prejmer sau Bod.

Biserica Fortificata Ghimbav

In ultima noastra excursie in zona Brasovului, am luat la rand aceste orasele, in cautare de cladiri istorice, cetati si alte repere importante.

In Ghimbav stiam de existenta Bisericii Fortificate, insa surpriza de la fata locului a fost cu atat mai mare, cu cat nu ne asteptam ca aceasta fortificatie sa se afla intr-o stare atat de buna. Ce-i drept ar putea beneficia de consolidari, insa faptul ca cetatea este aproape intreaga in secolul 21, este aproape o minune.

Orasul Ghimbav a fost fondat in secolul al XIII-lea de aceeasi Cavaleri Teutoni, care au ridicat si fortificatiile din Prejmer si Feldioara. O contributie majora la dezvoltarea orasului au avut-o si sasii care au colonizat Tara Barsei.

Este cunoscut faptul ca prima asezare a fost pe locul unde se afla astazi aerodromul, zona Campsor. Vatra localitatii s-a mutat apoi pe malul Raului Ghimbasel, orasul fiind numit in germana “Widenbach”, de la salciile prezente pe mal.

In sec al XV-lea a fost ridicata o bazilica gotica, reconstruind o cladire romanica anterioara.

În etapa de fortificare, aceasta a fost înconjurată cu zid de apărare cu cinci turnuri defensive, cărora puţin mai târziu li s-au adăugat un zwinger şi un şanţ cu apă, iar turnul bisericii a fost prevăzut cu guri de tragere, transformand biserica intr-o adevarata cetate.

După distrugerile din 1658, biserica a fost reconstruită în forma ei iniţială.

Din perioada gotică de construcţie se păstrează compoziţia planimetrică, plastica ferestrelor, bolta nervurată în cruce gotică a corului și calota a vela a absidei. Din perioada de reconstrucţie datează acoperişul în formă de piramidă retezată al turnului cu nivel pentru clopote.

Amenajarea interioară este realizata intre sec. XVIII-XIX. cu mentiunea ca pictura florala ce acopera intregul interior al bisericii este Unică în Transilvania. Atat in prezent cat si in trecut, macul era o floare reprezentativa, si s-a regasit mereu pe siglele orasului

La fel ca la majoritatea bisericilor evanghelice fortificate, si aici, pentru vizitare trebuie apelat un numar de telefon, de regula afisat la intrare.

Aceste cetati pot fi vizitate insa nu exista o casierie deschisa non stop ci se pot vizita la cerere. De regula, administratorii acestora ajung in 5-10 minute la cetate, din momentul apelului, daca nu ii prindeti plecati cu vreo treaba in orasele mai mari.

Contact:
Cheile sunt la dl. Ioan Matei, tel.: 0040746403310

Daca ti-a placut acest articol cu Biserica Fortificata Ghimbav, iti recomandam si urmatorele: