Lacul Bucura este un lac glaciar ce se afla in caldarea Bucura din Muntii Retezat, la altitudinea de 2040m si o suprafata de aproape 9 hectare cu adancimea maxima de 15,5m. Este cel mai mare lac glaciar din Romania si unul dintre cele mai frumoase, datorita peisajului dar si a faptului ca accesul auto nu este posibil.
Aici, in zilele de vara, veti intalni zeci, daca nu sute de corturi, caci Lacul Bucura este ca un fel de tabara de baza pentru traseele din zona.
De la Lacul Bucura se poate ajunge in 2-3 ore la Varful Peleaga, unul din cele 13 varfuri cu altitudinea de peste 2500m din Muntii Romaniei.
Pe malul Lacului Bucura exista si un punct salvamont, absolut necesar in plin sezon cand aici vin mii de turisti lunar. Langa refugiul salvamont se afla si un izvor atat de util drumetilor care ajung aici.
Totusi, trebuie sa tineti cont ca accesul la Lacul Bucura se face doar la pas, pe trasee de drumetie.
Cel mai scurt astfel de traseu porneste din Poiana Pelegii, locul unde lasati masina si va luati bocancii in picioare si rucsacul in spate. Pentru a ajunge cu masina in Poiana Pelegii va trebui sa parcurgeti un drum forestier de aproximativ 18km. Totusi, aceasta experienta nu este chiar placuta, caci drumul este anevoios si trebuie parcurs cu grija, mai ales daca aveti o masina cu garda la sol mica. Cei 18km vor fi parcursi in aproape 2 ore, dar cu rabdare, veti ajunge in Poiana Pelegii.
In Poiana Pelegii este o parcare, insa vara este plina si este posibil sa fie nevoie sa parcati inainte de a ajunge in parcare, undeva pe marginea drumului.
Aici se termina drumul si incepe drumetia la pas, pentru 2 ore, sau chiar mai mult, daca mergeti foarte incet si va opriti des. Traseul pe care il veti urma este marcat cu banda albastra.
Chiar daca este un traseu de drumetie relativ usor, trebuie sa fiti pregatiti pentru efort, sa aveti rucsac cu apa si mancare, sa va informati de starea vremii si sa aveti un minim echipament de drumetie, din care nu ar trebui sa lipseasca bocancii de drumetie.
Accesul la Lacul Bucura nu este pentru oricine, caci nu se poate ajunge decat la pas, dar daca sunteti dispusi la efort si ati mai parcurs trasee de drumetie, odata ajunsi pe malul lacului, veti descoperi un peisaj de vis.
Pentru cei mai pregatiti si obisnuiti cu drumetiile montane, exista si trasee mai lungi si poate mai spectaculoase, care pornesc din Carnic si care traverseaza alte vai si culmi din Muntii Retezat.
In imediata apropiere se afla o multime de alte lacuri glaciare mai mici precum Lacurile Lia, Lorica, Viorica, Taul Agatat sau Taul Portii.
Galerie Foto Lacul Bucura
Daca ti-a placut articolul despre Lacul Bucura, si vrei sa descoperi si alte locuri din Muntii Romaniei iti recomandam si urmatoarele articole:
- Locuri de vazut in Muntii Bucegi
- Focul Viu de la Terca
- Varful Omu – Cel mai inalt varf din Muntii Bucegi
- Varful Moldoveanu – Cel mai inalt varf din Muntii Romaniei
- Lacul Bolboci – Marea din Bucegi
- 14 Cabane de munte pentru drumeti
- Cabana Malaiesti – Cea mai frumoasa cabana de munte
- Cele mai spectaculoase locuri de cort din muntii nostri
- Vulcanii Noroiosi de la Beciu