Thursday, December 5Cereri publicitate la [email protected]
Shadow

10 Locuri de vizitat in Ramnicu Sarat. Top obiective turistice.

10 Locuri de vizitat in Ramnicu Sarat. Top obiective turistice.

Desi orasul Ramnicu Sarat nu este cunoscut ca un oras turistic, pentru pasionatii de istorie si arhitectura se vor gasi destule obiective turistice. Este suficienta o zi, sau doar cateva ore pentru a acoperi toate aceste obiective, dar va recomandam sa ii dati o sansa Ramnicului, caci merita.

Palatul Brancovenesc

Palatul Brancovenesc este perla orasului, fiind poate cel mai important obiectiv turistic din Ramnicu Sarat. Ridicat de Constantin Brancoveanu, la sfarsitul secolului al XVII-lea, palatul a fost restaurat intre 2013 si 2015, si se prezinta astazi cu un aspect aproape de cel original. In interior este amenajat Muzeul de Arta, sectie a Muzeului Municipal. Aici sunt expuse picturi, lucrari grafice, obiecte gasite la sapaturile din curtea manastirii, dar si o colectie de etnografie.

Palatul poate fi vizitat la pachet cu Muzeul Municipal, pretul unui bilet fiind de 6 lei, si este deschis de marti pana duminica.

Palatul Brancovenesc - Muzeul de Arta - Locuri de vazut in Ramnicu Sarat

Manastirea Adormirea Maicii Domnului

Biserica Adormirea Maicii Domnului se afla in acelasi complex brancovenesc cu palatul, muzeul municipal, turnul si zidurile manastirii. A fost ridicata de Constantin Brancoveanu si unchiul sau, spatarul Mihai Cantacuzino. Este o biserica mare, spectaculoasa, cu pridvor si coloane de piatra frumos sculptate.

Icoanele de hram si iconostasul au fost pictate de Parvu Mutu, pictorul brancovenilor, in timp ce picturile din biserica apartin lui Constantinos, Ioan, Ioachim si Stan.

In 1863 Manastirea este desfiintata si transformata in biserica de mir, iar din 1869 devine catedrala orasului.
Incepand cu 1999 au fost demarate cele mai lucrari de consolidare si restaurare.

Pe latura de sud se afla un ceas solar, unic in randul bisericilor ortodoxe din Romania.

Biserica Adormirea Maicii Domnului - Locuri de vazut in Ramnicu Sarat

Turnul poarta si zidurile vechi

Manastirea era puternic fortificata iar din vechile ziduri mai exista doua laturi destul de bine conservate. Turnul poarta se afla la intrarea in complex, insa a fost demolat si refacut pe actualul amplasament. Zidurile groase prezinta guri de tragere tipice pentru astfel de fortificatii si de-a lungul acestora se aflau chilii a caror ruine se pot vedea si astazi.

Muzeul Municipal

In top locuri de vizitat in Ramnicu Sarat se afla si Muzeul Municipal “Octavian Mosescu”.

Muzeul functioneaza in aripa de nord a Complexului Brancovenesc, care a fost candva sediul Staretiei. Dupa reforma lui Cuza, cladirea a primit alte functii, fiind la un moment dat si sediul primariei.
Muzeul “Octavian Mosescu” are o istorie de sase decenii, si un patrimoniu diversificat, obtinut prin donatii si diferite colectari.
Cele cinci sectii gazduiesc expozitii de arta plastica, etnografie, stiinte ale naturii, memorialistica si istorie.

Muzeul Municipal - Obiective turistice in Ramnicu Sarat

Palatul Administrativ si de Justitie – Actuala Primarie

Ridicat in perioada 1895-1897, in centrul orasului Ramnicu Sarat, Palatul Administrativ si de Justitie poarta semnatura arhitectilor Filip Xenopol si Constantin Baicoianu. Desi nu este un loc de vizitat in sensul propriu, este un palat impresionant, unul dintre putinele din Ramnicu Sarat.

Palatul a indeplinit mai multe functii de-a lungul deceniilor, fiind succesiv sediul al Prefecturii, Sfatului Raional si al Primariei orasului.

Palatul administrativ si de justitie - Actuala Primarie - Locuri de vizitat in Ramnicu Sarat

Casa Casatoriilor

Nu am reusit sa aflam multe informatii despre aceasta frumoasa casa in stil neoromanesc. Totusi, am aflat ca aici a fost sediul Camerei de Agricultura a judetului in perioada interbelica. Astazi aici se afla sediul Starii Civile, Casa Casatoriilor si Serviciul de evindenta a populatiei. Casa se afla pe strada Nicolae Balcescu, in apropierea garii.

Desi nici aceasta casa nu este un obiectiv turistic, este o casa veche, superba, care ar merita atentia turistilor avizi de locuri cu incarcatura istorica.

Casa Casatoriilor - Case istorice in Ramnicu Sarat

Gara Noua

Gara Noua din Ramnicu Sarat este un monument istoric ce dateaza din 1898, an in care a fost finalizata. Constructia monumentala in stil italian poarta semnatura arhitectului Nicolae Mihaiescu.

Desi nimeni nu se duce la gara pentru a o vizita, ne place sa includem in lista obiectivelor turistice si alte monumente istorice, cu destinatii diverse.
Noua Gara, asa cum a ramas cunoscuta, a inlocuit Gara lui Saligny, si a schimbat traseul original al cailor ferate in Ramnicu Sarat.

Gara Noua - Locuri de vizitat in Ramnicu Sarat

Gara Veche

Construita in 1881 dupa planurile marelui arhiect roman Anghel Saligny, Gara Veche din Ramnicu Sarat a fost inlocuita de gara noua, inaugurata in 1891.
Necesitatea unei gari noi a fost data de distanta mare de oras a Garii Saligny.
Gara lui Saligny este si ea un monument istoric, aflat insa in stare deplorabila.
Pentru iubitorii de turism iesit din comun, este o adevarata bijuterie, chiar daca se afla la prefieria orasului Ramnicu Sarat.
Pentru multi ani a fost sediu al Scolii de Agriculutra, iar in prezent se spune ca ar exista un proiect de restaurare a monumentului.
Este dificil de gasit pe Google Maps, totusi, daca vreti sa ajungeti aici, folositi ca destinatie parcul Saligny, caci gara se afla in vecinatate.

Biserica Cuvioasa Parascheva

Biserica Sf. Parascheva din Ramnicu Sarat a fost ridicata in 1898, in stil neoclasic, dupa planurile arhitectului Nicolae Gabrielescu, pe locul unde s-a aflat cea mai veche biserica din oras, Biserica Piatra.

Dupa demolarea vechii biserici, ce data din 1474, s-au facut planuri pentru o noua biserica, pe acelasi amplasament. Astazi, strada pe care se afla Biserica Sf. Cuvioasa Parascheva poarta numele vechii biserici, Strada Piatra.

Foto: arhiepiscopiabzvn.ro

Biserica Sfinții Voievozi-Câța Sf.arhangheli Mihail si Gavril

Biserica Sfinții Voievozi sau Câța, cum mai este cunoscuta, se afla pe lista monumentelor istorice, datand din 1765. Conform pisaniei a fost ctitorita de urmasii boierilor brancoveni, Pauna Neculescu, Iordache Neculescu si sotia sa Ecaterina.

In 1821, in timpul revolutiei lui Tudor Vladimirescu, biserica a fost arsa. A fost refacuta din temelie de catre vornicul Constantin Neculescu si sotia sa Maria. A avut parte de mai multe etape de resturare, in 1891, in perioada 1950-1951, si cea mai recenta intre 2005 si 2006.

Biserica poate fi vizitata pe strada Mihai Eminescu in partea central vestica a orasului, in apropiere de Complexul Brancovenesc.

Foto: destepti.ro

Daca ti-a placut articolul Top 10 locuri de vizitat in Ramnicu Sarat, iti recomandam si urmatoarele: